România este a noastră!

Ne aflăm la începutul sfârşitului sau sfârşitul sfârşitului? România este la fel ca un corp invadat de căpuşe, de la cele mai mici, la cele mai uriaşe, care o sug încontinuu fără un minim de răgaz. După douăzeci de ani de “supt”, este firesc să bănuim, chiar să credem, că ţara asta este pe cale să-şi dea obştescul sfârşit după o lungă istorie agonizantă.

România este în metastază. Era şi normal să se ajungă la acest punct terminus. Ideologia banului şi ideologia salariului au subminat naţiunea la rădăcini, au subminat orice firavă idee de conştiinţă şi identitate naţională, au subminat respectul şi mândria de a fi român. Sfârşitul dictaturii comuniste a însemnat începutul “dictaturii” banului a clasei politice. Conştiinţa şi politica naţională a României este ideologia banului a clasei politice. Această clasă sau mai bine-zis castă, cu cât are mai mult, cu atât i se pare că are prea puţin, de aceea nu cred că vom scăpa vreodată de ea.

Clasa politica este tumoarea României. Doar o putere divină, va reuşi să schimbe direcţia autodistructivă a ţării. Sau poate o nouă revoluţie, ori revenirea Regelui, ori federalizarea sau dezmembrarea ţării în regiunile sale istorice. Toate scenariile sunt posibile şi toate sunt mai bune decât clasa politică care de douăzeci de ani secătuieşte ţara.

Mai poate fi România o ţară care să aparţină poporului român? Începutul unei astfel de renaşteri are o singură condiţie, depăşirea ideologiei salariului. Atâta timp cât pentru români, ţara este doar salariul pe care îl primeşte lună de lună, România va muri. Prin salar, clasa politică a anesteziat, imobilizat şi îndobitocit o naţie întreagă. Prin salar a fost şi este spălat creierul românilor.

Ţara nu este doar banul primit pentru a trăi decent sau pentru a supravieţui, ţara este restul pe care l-am uitat şi refuzăm să ni-l mai aducem aminte: conştiinţă, identitate, onoare şi respect, muncă şi luptă pentru autoafirmare şi autoguvernare. Pot părea cuvinte desuete şi demodate, dar fără aceste valori, România nicicând n-ar fi existat.

România mai are o singură şansă, aceea pe care i-o va acorda însuşi poporul român. Depinde de noi dacă “metastaza” ţării va însemna sfârşitul sau începutul unei renaşteri sau metamorfoze. Este timpul unei redeşteptări naţionale din “somnul” celor douăzeci de ani de dictatură a “băieţilor deştepţi”, este timpul ca România să fie a noastră.

Leave a Reply

Ultimul Razboi Sfant