Metamorfoza Terorii

Trei mari evenimente au „zguduit” lumea în ultimele zile: căsătoria regală dintre William şi Kate, beatificarea Papei Ioan Paul al – II-lea şi uciderea lui Osama Bin Laden, cel mai mare terorist din toate timpurile. Vorbim de trei stări de spirit aproape identice, dar pentru motive foarte diferite. America a completat euforia mondială prilejuită de primele două evenimente, cu bucuria unei ucideri, ca şi cum şi-ar fi dorit cu tot dinadinsul să fie pe valul evenimentelor cu impact global. America și-a schimbat fața, în locul tristeții de zece ani, a apărut o nespusă fericire, cel puțin aparentă. Pură coincidenţă?

Nu vorbim de  o ucidere oarecare, ci de a celui pentru care s-au făcut războaie, au fost implicate naţiunile planetei, s-au rescris legile americane şi cele europene în materie de siguranţă, şi s-au alocat sute şi sute de miliarde de dolari. Tocmai de aceea bucuria noastră, în special a americanilor care între timp au ieşit în stradă debordând de entuziasm, trebuie să fie pe măsură. Am scăpat de cel ce timp de 10 ani a terorizat o planetă întreagă. La aniversarea a 10 ani, ce va avea loc în septembrie, de la atentatele de la WTC, americanii vor spune orgolioşi că l-au omorât în sfârşit pe Marele Terorist.

Zece ani sunt totuşi prea mulţi pentru prinderea unui singur om şi pentru un Occident supertehnologizat și super-războinic. După zece ani trăiți sub semnul terorii de Marele Terorist cu care America și Europa ne-au terorizat, noi, oamenii de rând, plebea insignifiantă, ce ar trebui să facem, să-i credem și să batem din palme fericiți că au omorât un om de pe tabla lor de șah?

Ce va face America fără dușmani, în specie fără Marele Dușman pentru care s-au mobilizat și cheltuit inutil energii uriașe? Această moarte este semnul începutului păcii sau al schimbării paradigmei de gândire a păpușarilor din spatele Americii? Mai are cineva puterea de a-i crede pe marii conducători ai lumii? Abisul de credibilitate dintre Ei și Noi este imens și inconciliabil. Ei știu deja că marea majoritate dintre Noi, nu-i mai credem și nu mai vrem să le auzim minciunile. Ei știu că este timpul să acționeze altfel, mai direct, mai pe față.

Este deci implicit și logic că moartea Teroristului, este de fapt trecerea la următoarea fază a Planului. Ceva foarte important s-a schimbat și va avea un impact major, surclasând prin implicații ziua de 11 septembrie 2001.

Marele Terorist este o armă învechită și depășită care și-a îndeplinit pe deplin misiunea, iar acum este timpul pentru folosirea armelor de ultimă generație. Ni se pregătește ceva mai măreț, mai subtil și mult mai pervers. Fața terorii s-a schimbat, cu care alta va fi înlocuită? Să fim pregătiți, orice ne-am putea imagina, este posibil!

 

 

Un comentariu

  1. Intr-adevar aceste 3 evenimente au zguduit lumea.
    Legat de nunta ,as putea spune ca a fost pl?cuta ochilor, dar mie mi-a l?sat un gust amar. Distragerea atentiei de la problemele reale ale romanilor si a intregi lumi, atatia oameni care mor de foame in lumea asta ,sau atatea razboaie provocate de marile puteri …nu-si avea rostul atata mediatizare a acestui eveniment.
    Beatificarea Papei Ioan Paul al – II-lea, cred ca, reprezinta o recunoastere a unui Pontificat glorios.
    Nu stiu daca e cazul sa ne bucuram de moartea lui Osama, chiar daca era diabolic in actiunile sale.. doar Dumnezeu il poate cu adevarat judeca pentru ceea ce a facut..E posibil ca cei indoctrinati in ideologia propovaduita de Osama sa incerce contraatacuri la adresa statului ce le -a ucis liderul.. depinde si de posibilitatile lor financiare si de fanatismul acestora, nu?Si stim cu totii cat sunt de fanatici ….

Dă-i un răspuns lui Diana Onciu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *