Se cuvine şi este timpul să ne aşezăm la masa tăcerii brâncuşiene dinaintea crucii tricolore a acestui neam. Avem nevoie de ea, deoarece suntem sufocaţi de o exacerbare de cuvinte a căror inutilitate a devenit letală pentru spaţiul vital al dăinuirii româneşti.
Tăcerea împrejurul mesei este prilejul şi oportunitatea de a ne uni iarăşi şi de a ne privi, aşa cum am devenit. Tăcerea este momentul introspectiv de a ne regăsi din abisul căderii noastre şi de a o lua de la capăt, pe un alt drum, pe cel al mântuirii. Tăcerea este o oază de libertate şi lumină, departe de strânsoarea malefică a întunericului acestor vremuri. Tăcerea este curajul de a ne îndrepta privirea spre crucea neamului românesc şi de a ne lăsa pătrunşi de forţa sa mântuitoare.
Crucea îşi aşteaptă tăcută fii rătăciţi, oropsiţi şi orbiţi de averi, înşelăciuni şi trădări. Crucea aşteaptă să dăruiască fiilor Cuvântul Său în locul cuvintelor de minciună şi ură cu care s-au dezbinat şi s-au autodistrus. Crucea nu vrea să plece fără fiiI ei pe drumul calvarului, la capătul căreia aşteaptă învierea.
Drumul Crucii este drumul purificării şi al biruinţei poporului român.