Ofensiva maghiară devine pe zi ce trece tot mai feroce, iar neamul românesc pare să fie covârşit psihic şi sufleteşte de această dezlănţuire demoniacă. Ofensiva a căpătat toate conotaţiile unei ocupaţii social-politice care a înlăturat orice opoziţie, orice rezistenţă. Românii tac, şi-au plecat capul şi obrazul în faţa cuceritorilor maghiari, gata să jure supunere oarbă noilor stăpâni. Românii s-au retras într-o apatie istorică iremediabilă, ilogică, îngropându-şi onoare şi demnitatea câştigată de înaintaşi de-a lungul a sute de ani cu preţul proprilor vieţi.
Sub umbrela relaţiilor „excepţionale” dintre România şi Ungaria se consumă drama sfâşierii şi dezmembrării teritoriale a ţării prin aşa-numitul ţinut secuiesc. Politica românească tace şi înghite îmbucături amare de dezonoare şi netrebnicie, majoritatea românilor tace şi ea. Prin aceasta sunt batjocorite două mii de ani de istorie şi eroii neamului românesc, începând de la Burebista şi până la martirii închisorilor comuniste. Ceea ce n-au reuşit duşmanii neamului în două mii de ani, au reuşit românii în douăzeci de ani!
Există un lucru şi mai grav: ortodoxia tace. Dacă a spune neam românesc, înseamnă a spune ortodoxie, dacă ortodoxia este indivizibilă de structura fiinţei româneşti, atunci este inexplicabilă şi impardonabilă lipsa de atitudine şi de reacţie a ortodoxiei faţă de ofensiva maghiară.
Dreaptă credinţă ortodoxă, înseamnă şi dreaptă apărare şi promovare a neamului românesc. Niciuna dintre aceste două dimensiuni nu poate subzista fără cealaltă, dacă lipseşte una, înseamnă că lipseşte şi cealaltă. Unde se ascunde atunci Biserica Ortodoxă Română de îi este teamă să ia atitudine împotriva dezbinării şi dezmembrării neamului românesc cauzate de către unguri? Unde sunt adevăraţii români mânaţi de o dreaptă credinţă ortodoxă? Unde este dreapta credinţă ortodoxă pe care să o insuflăm românilor?
Cursul istoriei şi al autodistrugerii naţionale poate fi schimbat printr-o imperiosă reîntoarcerea la rădăcinile credinţei ortodoxe a neamului. Acest lucru este însă imposibil fără reîntoarcerea către faţa lui Dumnezeu, căci fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!