Am constatat cu bucurie şi părere de rău că exista o Românie ascunsă şi anonimă în viaţa social-politică a ţării. Bucurie, deoarece există, părere de rău deoarece se încăpăţânează să rămână nemărturisită. Această Românie este formată din voci individuale, fragmentate şi răsfirate pe tot cuprinsul ţării. Glasul acestora îţi trezeşte în minte ecoul legendar al faptelor de vitejie a eroilor şi voievozilor acestui neam, ecoul răzvrătirii celor prea mult şi prea îndelung exploataţi şi răzvrătiţi, ecoul îndemnului la deşteptare şi luptă naţională al revoluţionarilor, ecoul strigătelor de victorie al soladaţilor care au dat un destin acestei naţiuni, ecoul tuturor martirilor care prin rugăciunile şi sângele lor au înrădăcinat neamul românesc în slava cerului. Totul se desfăşoară pe partea nevăzută a României, pe care nimeni nu o cunoaşte. Partea luminoasă a României este mânjită însă de sălbăticia machiavelică a unor antiromâni, anticreştini, slugi ai stăpânitorului acestei lumi. De ce?
Puţinii români îşi trăiesc drama conştiinţei de a fi român şi de a nu fi acolo unde le este menirea, purificându-se şi călindu-se în focul hadesului acestor vremuri. Cei mulţi, ce nu sunt chemaţi la destinul măreţ al acestui neam îşi desăvârşesc propria putreziciune dinaintea justiţiei istoriei şi celei divine.
România anonimă este o Forţă. Este forţa istorică de care naţiunea are nevoie pentru a renaşte. În ziua în care apogeul aşteptării milenare va exploda, cei anonimi vor deveni piatra de poticnire a celor mulţi, vor fi unitatea divină ce va regenera neamul pe cenerile celor mulţi ce-au fost.