Lumea întreagă este în disoluţie şi odată cu ea şi România. Ritmul de disoluţie al României este însă cu mult mai rapid decât cel global, ca şi cum ţara şi-ar dori să scape cât mai repede de blestemul de a exista, ca şi cum prin uciderea propriei istorii şi-ar dori să renască în nefiinţă.
Un morb obscur şi cangrenos întinează şi corodează splendoarea naivă a acestui neam, luând înfăţişarea cuceririi romane, continuând cu invazia ungurilor în Transilvania, opresiunea otomană, flagelul comunismului pentru a se desăvârşi în zilele noastre.
Partea cea mai tristă a acestui morb este principul dezvoltării sale şi anume: sentimentul autonegării şi autodistrugerii, trădarea, dispreţul şi cultul străinilor. Dacă nu ar mai avea această hrană, acest morb ar fi poate mai benign şi mult mai uşor de învins.
Contextul istoric actual este lovitura de graţie dată neamului românesc. Uniunea Europeană, influenţa Statelor Unite şi a Rusiei, orchestraţia din umbră a Israelui, intramontabilul spin al ungurilor, plus clasa politică românească este cockteil-ul letal pe care România se străduieşte să-l bea până la ultima picătură. Această ultimă otravă va pune capăt morbului românesc.
După două mii de ani de suferinţe şi umilinţe, ar trebui poate să facem un exerciţiu de psihanaliză şi să coborâm în abisul fiinţei româneşti pentru a descoperi Răul care duce la pieire această naţiune. Răspunsul îi aparţine însă lui Dumnezeu care vede toate şi le orânduieşte conform planurilor Sale, iar nouă ne este dată de fapt credinţa şi lupta întru Isus Hristos. Justiţia îi aparţine lui Dumnezeu, nouă ne aparţine credinţa şi lupta!
Înţelepciunea stă tocmai aici: dacă structura genuină şi fundamentală a neamului va rezista până la sfârşit prin credinţă şi luptă punctului critic al disoluţiei, atunci va supravieţui şi se va regenera, altfel va muri odată cu acest obscur morb al distrugerii.
Credinţă şi Luptă!