Era globalizării ne face să ne simţim câteodată o singură familie umană, în care împărţim şi binele şi răul deopotrivă. Binele sau bunăstarea vecinului nu se răsfrânge, de cele mai multe ori, în viaţa celor mai puţin norocoşi şi cu posibilităţi mai restrânse, răul în schimb da. Este un paradox perfect logic şi raţional. Propagarea şi implementarea „răului” este mai presus de toate o mare afacere, căreia cu toată bunăvoinţa omenească posibilă, puţini i se pot opune. De aceea este o activitate căreia i se acordă enorme resurse, de orice fel, şi care în final produce rezultate deosebit de satisfăcătoare. Vorbim aici despre maladie, care este afacerea secolului. Orice maladie este o sursă de câştig. Acest bussines a cunoscut o evoluţie spectaculară în ultimele două secole, iar în zilele noastre este raţiunea pentru care este permis orice, oricum şi oricând, fără ca cineva să fie tras la răspundere. Prosperitatea maladiei echivalează cu prosperitatea economică. A lupta împotriva maladiei înseamnă a lupta împotriva intereselor unor corporaţii şi grupuri mai mult sau mai puţin oculte, înseamnă a avea o atitudine non conformistă şi antisocială. Avem exemplul cel mai recent al aşa numitei pandemii, gripa porcină.
Se ştie că faimoasa pandemie, în accepţiunea ştiinţifică a cuvântului, nu este o „pandemie”, aşa cum nici o banală gripă de sezon nu a fost transformată într-o psihoză pandemică globală. Care este diferenţa dintre gripa porcină şi gripa comună? Prima este mai „faimoasă” şi mai puţin letală, iar a doua opusul. Apoi avem o diferenţă de specie, prima este nou-nouţă, de-abia ieşită din „laboratoarele naturii”, iar a două este de-cum prea veche şi nu mai fascinează. Ar mai fi şi o diferenţă care are de a face cu „interese” şi aici s-a speculat şi încă se mai poate specula mult şi bine.
De ce totuşi pentru o gripă sezonieră nu avem o psihoză globală, atâta timp cât ea produce mult mai multe victime decât gripa porcină?
Nu cred că se poate induce într-o populaţie o pandemie pe baza a ceea ce este vechi şi uzitat. Gripa comună nu mai sperie pe nimeni, chiar dacă face multe victime. O „gripă nouă” este în schimb cu totul altceva, mai ales dacă aceasta rezultă dintr-o combinaţie exotică de viruşi de la mai multe animale, într-un context misterios şi printr-un salt evolutiv care ţine de ştiinţifico-fantastic. Asta da, că poate înspăimânta şi înşela în acelaşi timp. Dacă mai adăugăm şi faptul că omului îi este teamă şi în acelaşi timp se simte fascinat de „nou şi inexplicabil”, atunci avem ingredientele ideale pentru dezvoltarea unei pandemii globale.
Dar adevăratul salt este cel de la pandemie la psihoză. Nu virusul în sine este pandemic ci psihoza, care derivă din pandemie. Psihoza este mai periculoasă decât oricare alt virus, deoarece afectează nu natura biologică a omului ci psihicul şi sufletul său.
Care este primul mare avantaj al unei „psihoze pandemice”? Populaţia poate fi manipulată mai bine şi mai uşor de către un grup restrâns de oameni, „specialiştii” care au soluţia la „problemă”, şi nu numai ei. Manipulare înseamnă control, iar controlul înseamnă putere. Ceea ce pentru simplul cetăţean se traduce într-o crescândă neputinţă şi abandonare în mâinile celor ce deţin puterea, într-o cât mai mică reacţie de opoziţie şi de atitudine.
„Psihoza pandemică” este doar unul din instrumentele puse în act şi prin care esenţa umană este controlată şi dominată, destabilizată şi anihilată . Este unul din simptomele, care ne spun că omul în sine nu mai contează, ci este doar un produs „vandabil” sau „ne-vandabil”. A rezista şi a lua atitudine în faţa tendinţei autodistructive a lumii contemporane presupune a nu mai fi vandabil, deci a nu mai valora nimic, deci a fi exclus din jocul vieţii.
Este bine să fim pregătiţi la orice, în sensul cel mai negativ. Este tributul pe care trebuie să-l plătim Cezarului. Şi nu în ultimul rând să nu uităm să dăm lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu şi să fim oameni.