Este licit sau corect să-i pomenim pe martirii catolici ai închisorilor comuniste alături de cei ortodocşi şi să facem un memorial comun al acestor martiri? Dacă această întrebare poate fi etichetată drept ecumenism renunţ la ea.
Este însă bine ştiut că în temniţele comuniste alături de ortodocşi, au suferit deopotrivă şi catolici, că şi unii şi alţii au avut parte de acelaşi tratament dezumanizant şi inuman. Antihristul nu a ocolit pe nimeni, din cei care au crezut în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
În faţa aceleiaşi suferinţe, oare mai contează deosebirea de religie? Sângele muceniciei este oare diferit pentru un ortodox sau catolic? În ce măsură suntem îndreptăţiţi să judecăm valoarea sângelui de martir dinaintea lui Dumnezeu? Nu este oare un singur Dumnezeu, un singur Mântuitor şi un singur Duh Sfânt?
Dumnezeu priveşte în inimă, până în abisurile sufletului şi spiritului, în schimb omul judecă doar după aparenţe. Aceasta este diferenţa fundamentală care ar trebui să ne facă mult mai prudenţi în emiterea unei judecăţi faţă de aproapele, ortodox sau catolic, fie că o Biserică se consideră Ortodoxă, fie că cealaltă Biserică se consideră Universală (Catolică). Orice pretenţie de autoritate supremă în materie de credinţă şi dogmă nu poate duce decât la discrimare, excludere, dezbinare şi neînţelegere.
Există o singură Fericire pentru cei prigoniţi şi urâţi din cauza Fiului Omului şi nu cred că cei ce şi-au vărsat sângele pentru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, stau separaţi în Cer din pricina apartenenţei lor religioase pământeşti.
Unul singur este Dumnezeul care înfăptuieşte toate în toţi.